GUVERNUL ROMANIEI – MINISTERUL CULTURII
  • Direcţia Judeţeană pentru Cultură  Gorj este un serviciu public deconcentrat al Ministerului Culturii  creat în anul 2001 prin reorganizarea şi comasarea fostelor Inspectorate de Cultură, respectiv Oficii pentru patrimoniul cultural naţional judeţene.

Misiunea noastră este de a veghea la respectarea legislaţiei privind protejarea patrimoniului cultural naţional, material şi imaterial.
Prin activitatea pe care o desfăşoară, Direcţia Judeţeană pentru Cultură  Gorj îşi propune să promoveze valorile culturale gorjene în scopul de a le face cunoscute comunităţii locale, naţionale şi chiar europene. Sperăm ca prin aceste eforturi constante ale noastre monumentele istorice să se poată conserva pentru generaţiile viitoare.
În atingerea obiectivelor noastre avem relaţii de bună colaborare cu toţi factorii implicaţi în protejarea patrimoniului cultural naţional, proprietari, persoane fizice sau juridice, de monumente istorice, autorităţi publice locale şi judeţene, instituţii cu atribuţii în protejarea patrimoniului cultural.
Suntem deschişi oricăror parteneriate cu autorităţile publice, cu societatea civilă, unicul nostru deziderat fiind păstrarea şi transmiterea moştenirii culturale gorjene.

  • Atribuţiile Direcţiei Judeţene pentru Cultură Gorj sunt stabilite prin HG 90/2010, art. 17:

(1) Direcţiile judeţene pentru cultură , respectiv a municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii principale:

    a) îndeplinesc atribuţiile prevăzute de lege în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional;

    b) colaborează cu autorităţile publice şi cu instituţiile specializate pentru protejarea şi punerea în valoare a bunurilor din patrimoniul cultural naţional şi aplică în acest sens prevederile legale în domeniu;

    c) participă, la cererea autorităţilor abilitate şi împreună cu acestea, la acţiuni de control al respectării legislaţiei privind dreptul de autor şi drepturile conexe;

    d) solicită şi primesc, în condiţiile legii, în nume propriu sau în numele şi pentru Ministerul Culturii , de la autorităţi ale administraţiei publice, de la instituţii publice şi de la persoanele juridice de drept privat cu activitate în domeniul cultural, al artelor şi informării publice, date şi informaţii necesare pentru exercitarea atribuţiilor ce le revin;

    e) controlează respectarea îndeplinirii obligaţiilor de plată a contribuţiilor la Fondul Cultural Naţional, în condiţiile şi la termenele stabilite prin lege;

    f) îndeplinesc orice alte atribuţii stabilite de ministrul culturii şi patrimoniului naţional, potrivit legii.

    (2) Organizarea şi funcţionarea direcţiilor judeţene pentru cultură şi patrimoniul naţional, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi atribuţiile acestora, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se stabilesc prin regulamente aprobate prin ordin al ministrului culturii şi patrimoniului naţional.

(2) Organizarea si functionarea directiilor judetene pentru cultura, culte si patrimoniul cultural national, respectiv a municipiului Bucuresti, precum si atributiile acestora, altele decât cele prevazute la alin. (1), se stabilesc prin regulamente aprobate prin ordin al ministrului culturii si patrimoniului national.

Ghid pentru cutremur!

https://fiipregatit.ro/ghid/cutremur/